Un accident grav în care au fost implicate două autoturisme și cinci persoane, a avut loc pe DN2, în localitatea Moviliţa.
“O femeie în vârstă de 42 de ani, din comuna Moviliţa, conducea un autoturism pe DN2, aceasta ar fi efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure fiind impactată de un alt autoturism, care circula regulamentar în aceeaşi direcţie”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Ialomiţa, Ludmila Dascălu.
În urma impactului, au rezultat mai multe victime, printre care şi doi copii. Victimele au fost transportate la spital în Bucureşti şi Urziceni. De asemenea, cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.
A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.