Accident și scandal la intrarea în Medgidia. O mașină a fost proiectată pe monumentul de la intrarea în localitate. Șoferii, un bărbat și o femeie, au început să se înjure

Accident și scandal la intrarea în Medgidia. O mașină a fost proiectată pe monumentul de la intrarea în localitate. Șoferii, un bărbat și o femeie, au început să se înjure
captură video Observatornews.ro

Două mașini au intrat în coliziune, miercuri, la intrarea în Medgidia, iar unul dintre autoturisme a fost proiectat în monumentul de piatră care semnalizează limita localității. Mai mult, cei doi șoferi, un bărbat și o femeie, au început să se înjure și au fost la un pas să se ia la bătaie, potrivit Observatornews.ro.

Accident între două mașini, miercuri, la intrarea în Medgidia

Accidentul a avut loc în intersecția de pe DN 22C Constanța-Cernavodă, la intrarea în Medgidia, și s-ar fi produs din cauză că unul dintre șoferi nu a acordat prioritate.

„Din accident au rezultat două victime, un bărbat și o femeie, ambii conștienți, stabili hemodinamic și respirator, care prezintă doar politraumatism minor la nivel toracic și cranian. Misiunea este în desfășurare în acest moment, iar intenția colegilor este de a evacua victimele, către Centrul de Primiri Urgențe Medgidia”, a declarat Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.

La fața locului au intervenit și pompierii, care au deconectat bornele de la mașini și au asigurat un perimetru din cauza scurgerilor de combustibil.

„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de o o femeie, de 22 de ani, respectiv un bărbat, de 45 de ani. Autoturismul condus de femeie a părăsit partea carosabilă, fiind proiectat într-un stâlp. În urma accidentului rutier, au fost răniți ambii conducători auto, precum și 3 pasageri. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a spus Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, potrivit Observatornews.ro.

Reprezentanta IPJ Constanța a precizat că a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Urmăriți B1TV.ro și pe