Actorul Hugh Laurie va concerta la București pe 12 iulie

Actorul Hugh Laurie va concerta la București pe 12 iulie
Foto: theguardian.com

Actorul şi cântăreţul britanic Hugh Laurie, vedeta serialului de televiziune „Dr. House”, va concerta pe 12 iulie, la complexul Romexpo din Bucureşti, potrivit Hugh Laurie Blues.

Starul britanic a jucat rolul principal, cel al medicului Gregory House, în serialul de televiziune „Dr. House”, care s-a încheiat în 2012, după cel de-al optulea sezon.

Anul trecut, Hugh Laurie şi-a lansat cel de-al doilea album muzical din carieră, „Didn’t It Rain”. Albumul, care include piese jazz şi blues, urmează materialului discografic lansat de Hugh Laurie în 2011, o colecţie de piese blues intitulată „Let Them Talk”. Lansarea acestui prim album a fost urmată de un turneu de promovare, Laurie susţinând primul său concert live din carieră în Germania, la Hamburg, în aprilie 2011.

„A fost una dintre cele mai teribile experienţe din viaţa mea”, declara, la momentul respectiv, pentru The Hollywood Reporter, Hugh Laurie despre acest prim concert. El a adăugat că s-a gândit la modul serios să apese alarma pentru incendii pe care o văzuse în holul clubului unde a susţinut concertul, pentru a-l anula în ultimul moment.

Ulterior, Laurie a susţinut alte peste 100 de concerte. Primul său album s-a vândut în peste un milion de copii, iar vedeta în vârstă de 54 de ani a susţinut concerte, alături de trupa sa, The Copper Bottom Band, în SUA, Europa, America de Sud şi Rusia.

Noul album al lui Laurie, care cântă la pian de la vârsta de 6 ani, include piese datând din epoca pionierilor genurilor blues şi jazz – W.C. Handy („St Louis Blues”) şi Jelly Roll Morton („I Hate A Man Like You”) -, dar şi cântece mai noi, precum cele ale Dr. John („Wild Honey”) şi Alan Price of The Animals („Changes”).

Hugh Laurie şi The Copper Bottom Band au pornit din nou în turneu în America de Nord, în octombrie 2013.

Hugh Laurie – Unchain My Heart

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă