Acuzațiile penale aduse lui Dinu Patriciu vor fi clasate după decesul acestuia, în vreme ce plângerile sale pot continua dacă vor moștenitorii

Acuzațiile penale aduse lui Dinu Patriciu vor fi clasate după decesul acestuia, în vreme ce plângerile sale pot continua dacă vor moștenitorii

Cele două acuzații aduse lui Dinu Patriciu din partea DIICOT, respectiv Tribunalul București, vor fi clasate în cazul său, în timp ce plângerile pe care afaceristul le-a făcut pot continua dacă moștenitorii săi vor acest lucru.

DIICOT a precizat, marți, că acuzațiile ce-l vizau pe omul de afaceri Dinu Patriciu vor fi clasate, iar acțiunea va continua doar pe latură civilă, când, în cazul concretizării dosarului, moștenitorii săi vor fi introduși în cauză, scrie Mediafax.

Conform unor surse judiciare, faptele pentru care este vizat omul de afaceri în cazul de la DIICOT sunt de delapidare şi spălare de bani cu prejudiciu de peste 1 milion de euro.

Unul dintre avocaţii omului de afaceri a arătat la rândul său că dosarul în care era vizat Dinu Patriciu la DIICOT reprezintă un caz mai vechi, disjuns din „dosarul mare Rompetrol”.

Avocatul a precizat de asemenea că, pentru faptele ce îl vizează pe Patriciu în acest caz, procurorii vor dispune clasarea şi continuarea cercetărilor faţă de restul persoanelor vizate.
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`