Adevărul din coșul de gunoi. Ce nu miroase bine în bucătăria ta

Adevărul din coșul de gunoi. Ce nu miroase bine în bucătăria ta
Sursa foto: freepik.com

Poate părea doar un detaliu de fundal, dar coșul de gunoi spune mai multe despre bucătăria ta decât ai crede. Și nu prin cuvinte, ci prin miros. Dacă ai simțit vreodată un „parfum” suspect în zonă, să știi că nu e de la frigider și nici de la aragaz, e chiar din colțul în care stă coșul de gunoi, aparent nevinovat, potrivit click.

De ce miroase? Motivele sunt simple și destul de frecvente

Câteva dintre motivele pentru care coșul de gunoi miroase sunt resturile alimentare care stau prea mult, scurgerile de lichide pe fundul sacului, sacul care uneori este lăsat prea mult timp, coșul de gunoi nespălat de câteva luni bune de zile și chiar temperatura ridicată din cameră.

Cinci trucuri pentru a scăpa de mirosul neplăcut din bucătărie

Nu trebuie să transformi curățenia într-un ritual complicat. Cu două, trei obiceiuri simple, eviți orice urmă de miros:

  • Spală coșul săptămânal: Un jet de apă fierbinte cu detergent sau oțet face minuni. E rapid și eficient.
  • Presară bicarbonat în fundul coșului: Absoarbe umezeala și neutralizează mirosurile. Funcționează mai bine decât orice spray.
  • Nu lăsa gunoiul organic peste noapte: Dacă ai resturi de mâncare, scoate-le din casă cât mai repede. Nu se „maturează”, se strică.
  • Folosește saci de calitate: Ceva mai groși, ca să nu se scurgă nimic și să nu se rupă când îi ridici.
  • Lasă capacul deschis din când în când: Ventilația ajută mai mult decât ai crede. Închide-l doar când e nevoie.

Iar pentru cei care se grăbesc, există și câteva trucuri pentru prospețime în scurt timp. De exemplu, un șervețel cu câteva picături de ulei esențial pe fundul coșului ar putea ajuta mult la diminuarea mirosului, un alt truc este folosirea unei punguțe cu cărbune activ, iar un ultim truc este folosirea unui pliculeț mic cu bicarbonat lăsat deschis lângă coș.

Curățenia nu înseamnă doar ce se vede. Detaliile mici, cum e coșul de gunoi, fac diferența dintre o bucătărie ok și una în care chiar îți face plăcere să stai. Și dacă mirosul dispare, ai scăpat deja de majoritatea problemelor.