Coreea de Nord a acuzat duminică SUA că fabrică arme biologice în Ucraina. Astfel, reiterează motivul invocat de ruși pentru invadarea Ucraina.
Americanii ar fi „ instalat numeroase laboratoare biologice în zeci de ţări şi regiuni, inclusiv în Ucraina, încălcând tratatele internaţionale”, scrie agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA. Cele mai multe dintre acestea ar fi fost amplasate în țările cu o politică anti-SUA.
US accused by North Korea of using biological warfare in Ukraine#Vinnytsia #russia #ukraine #RussianArmy #RussianWarCrimes #UkraineRussianWar #UkraineUnderAttack #ukraineinvasion #UkraineKrieg #UkrainianSpaces #UkrainianArmy #Kyiv #Kherson https://t.co/u1SfxvTmJq
— BL News (@breaknlinks) July 24, 2022
Nord-coreeni acuză că americanii sunt „un sponsor imoral al terorismului biologic care împinge umanitatea spre distrugere” şi că a desfăşurat chiar un „război bacteriologic” în timpul Războiului din Coreea din anii 1950. Aceste afirmaţii au fost făcute de mai multe ori în trecut de Phenian, Beijing şi Moscova.
Potrivit publicației pro-ruse kcnawatch.org, „documentele, fotografiile și dovezile descoperite arată că SUA au înființat 46 de laboratoare biologice secrete în Ucraina în ultimii douăzeci de ani pentru a intensifica planul „UP-8” pentru dezvoltarea virusului febrei hemoragice și a virusului Hantann și planul TAP pentru cercetare a unei boli epidemice capabilă să afecteze domeniul agricol”.
Washingtonul dezminte acuzaţiile, iar ONU le-a respins deja.
Autoritățile de la Kremlin au susținut în repetate rânduri că finanțează cercetări asupra dezvoltării de arme biologice în Ucraina. Specialiștii in manipularea se tem că, sub aumbrela acuzațiilor făcute, Vladimir Putin ar putea utiliza în curând astfel de arme în Ucraina.
Izumi Nakamitsu, secretar general adjunct al Naţiunilor Unite însărcinat cu dezarmarea, a declarat în martie că ONU „nu are cunoştinţă de niciun program de arme biologice în Ucraina”.
În februarie, Phenianul a transmis că politica american este „cauza principală a crizei ucrainene”. Coreea de Nord a recunoscut oficial două regiuni separatiste pro-ruse autoproclamate în estul Ucrainei.