Administrația Prezidențială sporește măsurile de securitate ale președintelui: Se are în vedere achiziția unor echipamente de control cu raze X și porți detectoare de metale

Administrația Prezidențială sporește măsurile de securitate ale președintelui: Se are în vedere achiziția unor echipamente de control cu raze X și porți detectoare de metale
Foto: romaniatv.net

Administrația Prezidențială vrea să achiziționeze prin licitație noi echipamente pentru sporirea securității președintelui Klaus Iohannis.

Astfel, se are în vedere achiziția unor echipamente de control de securitate cu raze X și porţi detectoare de metale pentru controlul antiterorist al persoanelor care au acces în cadrul complexului Palat Cotroceni, conform știripesurse.ro.

Acestea trebuie să aibă capacitatea de a detecta amenințările și de a oferi operatorilor informaţiile de care au nevoie astfel încât aceştia să distingă cu uşurinţă materialele organice, anorganice sau metalice.

Potrivit Caietului de sarcini, cei interesați și care pot oferi asemenea echipamente sunt invitați să prezinte recomandări sau dovezile privind instalarea acestora în cadrul a cel puțin doi utilizatori sau instituţii guvernamentale din cadrul UE.