Adolescentă de 16 ani, găsită moartă pe o stradă din Baia Sprie: Fostul iubit a recunoscut crima

Adolescentă de 16 ani, găsită moartă pe o stradă din Baia Sprie: Fostul iubit a recunoscut crima

O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost găsită moartă în spatele Policlinicii din Baia Sprie, judeţul Maramureş. Principalul suspect este fostul iubit al tinerei, un tânăr de 17 ani, care a și recunoscut în faţa anchetatorilor că ar fi ucis-o pe fată, informează Mediafax.

Potrivit unor surse locale, fata a fost, vineri după-amiază, cu mai multe prietene la patinoarul din Baia Mare, iar vineri seară a fost înregistrată pe camerele de supraveghere din oraş în timp ce se ducea singură către casă.

“Poliţiştii au urmărit de pe camerele de supraveghere autobuzul de Baia Mare, iar fata a fost văzută coborând şi îndreptându-se spre un magazin care avea camera de supraveghere. Pe aceste camere a fost văzut şi presupusul autor înainte cu un minut ca fata să îşi facă apariţia. De acolo până la locul faptei este o distanţă de 50 de metri”, au spus sursele citate.

Poliţia a fost anunţată, sâmbătă la prânz, de un localnic care a găsit o fată moartă în spatele Policlinicii din Baia Sprie, iar anchetatorii au confirmat că a fost vorba despre o crimă.

În acest caz a fost audiat un tânăr de 17 ani, care, potrivit aceloraşi surse, este fostul iubit al fetei. Acesta ar fi recunoscut crima în faţa anchetatorilor, declarând că a fost beat.

Tânărul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmaţiei pentru un control de specialitate

Ultima oră
23:37 - Câți bani din PNRR a pierdut, de fapt, România. Oana Gheorghiu a publicat cronologia deciziilor: „Cei responsabili încearcă astăzi să își acopere incompetența”
23:15 - Tribunalul București a sesizat CCR în cazul CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. Cine ar putea recupera banii
23:06 - STB taie 800 de posturi și angajează avocați pentru concedieri. Unde poate duce planul de restructurare pregătit de STB
22:45 - România a spart gheața după 26 de ani! Medalie mondială pentru echipa feminină de tenis de masă
22:27 - Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Rusia și Ucraina. Cum poate schimba acest acord cursul războiului
22:25 - Anunț de la Washington: Cine este oficialul care vine la București săptămâna viitoare, în locul lui Trump, la Summitul B9 (FOTO)
21:51 - Ludovic Orban: „Poate n-ar fi rău pentru România, să vadă românii un guvern PSD-AUR, să se mai dezumfle un pic balonul ăsta de ficțiune”. Ce a spus despre Bolojan (VIDEO)
21:34 - Fostul premier contestă strategia lui Nicușor Dan în negocierile pentru noul Guvern. „Nu trebuie excluse anticipate” (VIDEO)
21:16 - Ludovic Orban: ‘Sunt unii de la PSD care vorbesc să facă listă comună cu AUR la viitoarele alegeri’. Ce a spus despre o eventuală suspendare a lui Nicușor Dan (VIDEO)
20:50 - Ludovic Orban critică întârzierile din negocierile pentru noul Executiv: „Nicușor Dan vrea să refacă coaliția, numai că nu înțelege care e realitatea” (VIDEO)