Adrian Năstase: Invazia americană din Irak, în 2003, s-a dovedit a fi un caz de manual de ipoteze eronate și eșecuri ale serviciilor

Adrian Năstase: Invazia americană din Irak, în 2003, s-a dovedit a fi un caz de manual de ipoteze eronate și eșecuri ale serviciilor
Foto: facebook.com/FundatiaEuropeanaTitulescu

În cadrul cursului organizat de Fundaţia Europeană Titulescu, Adrian Năstase a vorbit despre rațiunile care au stat la baza deciziei administrației americane de a declanșa cel de-al doilea război împotriva Irak-ului, potrivit unui anunţ pe pagina de facebook a organizaţiei.

Așa cum arată și documentele declasificate din cadrul National Security Archive, invazia americană din Irak, în 2003, s-a dovedit a fi un caz de manual de ipoteze eronate, eșecuri ale serviciilor de intelligence, manipulare, propagandă, și politici improvizate, a spus fostul premier.

Nu este pentru prima oară când Năstase critică public invazia americană din Irak.

Nu putem analiza „razboiul” din Irak, inceput in 2003, fara a intelege impactul imens al atacului terorist din 2001 asupra SUA, asupra populatiei, asupra liderilor, asupra strategilor militari, obisnuiti sa gandeasca in termeni in care „agresiunea” era realizata de trupele regulate ale unei tari asupra alteia (de exemplu modelul invaziei trupelor irakiene asupra Kuwaitului, din 1990). Strategia conventionala avea in vedere capacitatea de raspuns. Terorismul (atacurile din 11 septembrie, in special) a dus la formularea, in SUA, a „doctrinei atacurilor preventive” care, evident, incearca identificarea si distrugerea oriunde, in lume, a „cuiburilor” teroriste, cu efect de descurajare„, scria acesta pe blog.