AFM: Sesiunea de înscriere în programele Rabla și Rabla Plus vor fi suspendate

AFM: Sesiunea de înscriere în programele Rabla și Rabla Plus vor fi suspendate
Foto simbol: Pixabay

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că sesiunea de înscriere în programele Rabla și Rabla Plus va fi suspendată începând cu data de 3 decembrie. Totodată, potrivit AFM, va fi suspendată și sesiunea de înscriere în programul Casa eficientă energetic, din 15 decembrie.

Sesiunea de înscriere în programele Rabla și Rabla Plus vor fi suspendate, a anunțat AFM

„Preocuparea continuă a Administrației Fondului pentru Mediu este de a îmbunătăți programele de finanțare, astfel încât să fie asigurată creșterea succesului acestora, iar extinderea digitalizării mecanismelor de implementare și adaptarea ghidurilor de finanțare la realitățile
contemporane, reprezintă instrumentele potrivite pentru atingerea obiectivelor scontate”, se arată în comunicatul transmis vineri de AFM.

AFM spune că decizia de suspendare a fost luată în sensul celor expuse mai sus, dar și pentru identificarea „elementelor care pot eficientiza derularea liniilor de finanțare din portofoliu”.

„În perioada următoare, instituția noastră va analiza modul de derulare al acestor două programe și, după caz, va elabora proiecte de modificare a ghidurilor de finanțare aferente, astfel încât, la reluarea sesiunilor, mecanismele de accesare a finanțării să fie mai simple și să asigure o eficiență sporită în utilizarea bugetelor alocate. De asemenea, evaluarea evoluției acestor programe va fi realizată și prin prisma disponibilităților financiare rezultate din sesiunile actuale, precum și din perspectiva construcției bugetare pentru anul 2022”, precizează AFM.

Toate informațiile relevante despre reluarea sesiunilor de înscriere vor fi publicate pe site-urile AFM și Ministerului Mediului, a menționat AFM.

„În vederea reluării sesiunilor de înscriere, toate informațiile relevante, atât în ceea ce privește modificarea ghidurilor de finanțare și consultarea factorilor interesați, cât și calendarul de desfășurare al programelor, vor fi aduse la cunoștință publicului, prin publicarea lor pe site-urile AFM și MMAP, cât și prin intermediul mass-media”, potrivit aceleiași surse.