Drumul spre minivacanța de Sfanta Maria a început cu ore petrecute în trafic. Cozi interminabile au fost pe drumul către staţiunile montane de pe Valea Prahovei. DN1, între Comarnic și Azuga, a fost practic blocat.
Pe sensul de mers spre Braşov mai mult s-a stat decât s-a înaintat, aşa că nervii şoferilor au fost întinşi la maximum.
Premierul promite că, odată cu finalizarea tronsonului Comarnic-Braşov, problemele se vor termina.
În ziua de Sfânta Maria circulaţia pe DN1 a fost blocată între Comarnic şi Azuga. Chiar dacă aceştia au ales și rutele ocolitoare, DN 1A sau DN 71 Târgoviște – Sinaia, calvarul a fost același. Aglomeraţia infernală va continua cu siguranţă şi duminică pentru că atunci turiştii se vor întoarce din minivacanţa de Sfânta Maria.
Bucureştenii au totuşi şansa să evite ambuteiajele dacă pleacă mai devreme din staţiunile de pe Valea Prahovei sau mai rămân o zi în concediu.
Tot de aglomeraţie vor avea parte şi turiştii de pe litoral, care au ales să-şi petreacă acolo minivacanţa de Sfânta Maria şi care se vor întoarce acasă duminică.
Premierul Victor Ponta promite că turiştii care merg la munte vor scăpa de acest calvar al aglomeraţiei odată cu finalizarea autostrăzii Comarnic-Braşov. Proiectul va fi gata în 2017.
Autostrada Comarnic-Braşov va avea o lungime de aproximativ 53 dekilometri plus 7 kilometri de drumuri de legătură. În proiect sunt incluse 3 tuneluri, 19 viaducte, 15 poduri precum şi 3 noduri de ieşire: Sinaia-Buşteni, Predeal şi Râşnov.