Alertă! A fost identificat un focar de febră aftoasă la granița cu România. Primele măsuri luate de autorități!

Alertă! A fost identificat un focar de febră aftoasă la granița cu România. Primele măsuri luate de autorități!
Sursa foto: Facebook/ANSVSA

Alertă la granița României! A fost identificat un focar de febră aftoasă în Ungaria.

Specialiștii trag un semnal de alarmă asupra faptului că ar putea exista riscul răspândirii acestei boli și în România, având în vedere importurile de produse lactate și carne din această țară.

Polonia și Cehia au reacționat rapid și au implementat măsuri stricte, în ceea ce privește riscurile acestei boli.

Febra aftoasă este una dintre cele mai contagioase boli la animale, iar riscul răspândirii în România este destul de ridicat. Se pare că boala se poate transmite nu doar prin contactul animalelor care sunt aduse în țară, ci poate ajunge și prin camioanele de transport care intră în țara noastră sau produsele de origine animală importată, informează Cancan.

În Marea Britanie au fost sacrificate milioane de bovine din cauza acestei boli

În urmă cu un deceniu, în Marea Britanie au fost sacrificate milioane de bovine din cauza acestei boli, iar pierderile economice s-au ridicat la miliarde de lire sterline. Acesta este un exemplu clar al gravității acestei boli.

Ministerul Administrației și Internelor a convocat o ședință de urgență pentru a discuta în privința măsurilor necesare prevenirii unei epidemii în România.

Totodată, fermierii solicită interzicerea imediată a transporturilor de animale, lapte, carne și produse din carne provenite din Ungaria.

În cazul confirmării unui nou focar de febră aftoasă în România, acesta ar putea avea consecințe devastatoare asupra agriculturii și economiei naționale, iar lipsa unei măsuri ferme ar putea costa pierderi uriașe.

Ce măsuri a luat ANSVSA

În prezent, potrivit Digi24, din cauza focarului de febră aftoasă depistat în Ungaria, au fost interzise, marți, de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, transporturile de animale vii, furaje, paie, compost şi gunoi de grajd dinspre Ungaria spre România.

Totodată, ANSVSA a impus mai multe restricţii pentru produsele de origine animală, cum ar fi carne, lapte şi produse din lapte.