Torționarul Alexandru Vișinescu a murit în închisoare, la vârsta de 93 de ani.
Pe 6 octombrie, el a fost operat de urgență la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, unde a ajuns cu fracturi costale și o ruptură de splină, după ce a căzut într-una din băile Spitalului Penitenciar Jilava. Ulterior, el a revenit în închisoare pentru a-și ispăși pedeapsa de 20 de ani pentru crime împotriva umanității. Din această pedeapsă el a ispășit aproape 3 ani.
Alexandru Vișinescu este un torționar comunist, fost comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, care a deținut și alte poziții în sistemul penitenciar comunist, activând în unitățile carcerale Mislea și Jilava, la începutul anilor ’50.
El a fost denunțat de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc pe 30 iulie 2013 pentru omor deosebit de grav. În urma investigațiilor desfășurate, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că, în perioada în care lt.-col. (r.) Alexandru Vișinescu a îndeplinit funcția de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956–1963, deținuții politici au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur. Acesta poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condițiile inumane de detenție, care au dus în final la decesul unor deținuți politici aflați în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.
Ulterior, pe data de 5 februarie 2014, în urma unei sesizări a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității,[2] Curtea de Apel București a constatat și calitatea de colaborator al Securității a lui Alexandru Vișinescu.
Pe 18 iunie 2014, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările împotriva torționarului Alexandru Vișinescu, dispunând trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității. Dosarul procurorilor a avut la bază denunțul și probatoriul IICCMER. Procesul desfășurat la Curtea de Apel București, s-a încheiat după aproximativ un an, pe 24 iulie 2015, Vișinescu fiind condamnat la 20 de ani de închisoare,sentința rămânând definitivă după judecarea apelului de la Înalta Curte de Casație și Justiție, din 10 februarie 2016.
Vișinescu a fost condamnat pentru infracțiuni contra umanității în legătură cu abuzurile săvârșite asupra deținuților politici. Instanța a dispus degradarea militară a lui Alexandru Vișinescu, care are de plătit, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părți civile, urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia — 50.000 euro, Elena Iacob — 100.000 euro și Anca Cernea — 150.000 euro. Alexandru Vișinescu a fost transportat la Penitenciarul Rahova.
Vișinescu a fost găsit vinovat de moartea a 12 deținuți politici, care au fost bătuți, înfometați și lăsați fără medicamente. În ultimul său cuvânt Vișinescu a cerut să fie achitat, susținând că deținuții politici au murit din cauza vârstei. Avocata sa a susținut că deținuții au murit din pricina frigului și a singurătății.
Vișinescu este primul torționar comunist condamnat definitiv în România. Procesul său a survenit după 50 de ani de la săvârșirea faptelor.