Alina Mungiu Pippidi se declară împotriva creșterii salariilor demnitarilor atât timp cât nu există niciun angajament din partea lor că vor face lucrurile mai bine.Totodată, în ceea ce privește Codul Fiscal, susține aceasta că ar trebui tratat cu mai multă grijă subiectul partidelor politice care reprezintă sursa principală de bani negri din țara noastră.
”Eu nu critic numai mărirea de 45% la demnitari deși și aceasta este nesimțită fără niciun fel de angajament din partea lor. Obiecția mea e mult mai mare. Vedem introducerea unui sistem de privilegii în sistemul de remunerare. Deja prognoza mea e foarte negativă, este întotdeauna scandal cu salariile demnitarilor. Era unul din lucrurile bune pe care le făcuse Băsescu, îl eliminase, acum s-a întors”, a declarat Pippidi joi, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”România acum”, difuzată la B1 TV și moderată de Irina Petraru.
În ceea ce privește introducerea noului Cod Fiscal, Pippidi subliniază că politicienii ar trebui să fie preocupați de ce se întâmplă acum, nu să se raporteze mereu la viitor.
”Eu vă spun că până să ajungem la Codul Fiscal deja s-au angajat cheltuieli foarte mari pentru anii care vin. Aceste lucruri sunt atât de rele în sine încât ce lege mai trecem pe viitor nici nu mai contează. În realitate ar trebui să negocieze pe ce se întâmplă în prezent, sunt sute de milioane de lei de bani negri. Vor bani mai mulți? Să eliminăm banii negri că avem dovezi că partidele politice sunt sursa pincipală de bani negri în economie”, a conchis aceasta.