Guvernul Marii Britanii recunoaşte importanţa luptei împotriva corupţiei în România şi necesitatea ca instituţiile sistemului judiciar să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline.
Mesajul vine după ce Camera Deputaţilor a respins cererea de începere a urmăririi penale pentru premierul Victor Ponta.
„Acest principiu este de altfel menţionat şi în rapoartele Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, documente ce subliniază rolul important al Parlamentului în acest efort conjugat”, se precizează în comunicatul Ambasadei Marii Britanii, citat de Mediafax.
Misiunea diplomatică britanică informează că, înainte de Summitul G7 din Germania, Prim-Ministrul britanic David Cameron a atras atenţia asupra corupţiei ca ameninţare la adresa prosperităţii şi securităţii statelor, oriunde în lume. Premierul Cameron a anunţat că Marea Britanie va coordona o agendă anticorupţie pe parcursul anului următor, culminând cu un summit dedicat luptei împotriva corupţiei găzduit la Londra în 2016.
„Ambasada Marii Britanii nu comentează cazurile individuale, iar situaţiile care vizează Guvernul României reprezintă un subiect ce trebuie gestionat de cetăţenii României”, se mai arată în comunicat.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, cu 18 voturi „împotrivă”, 7 „pentru” şi o abţinere, solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta şi pentru infracţiunea de conflict de interese.
Raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor a fost dezbătut marţi, în şedinţa de plen a Camerei, acolo unde din voturile valabil exprimate, 231 au fost pentru „proiectul de hotărâre privind respingerea cererii de începere a urmăririi penale” a lui Victor Ponta, iar 120 de voturi au fost „împotrivă”.
Întrucât s-a întrunit majoritatea simplă, decizia Camerei Deputaţilor a fost de respingere a începerii urmăririi penale pentru şeful Guvernului.