EMOȚIONANT! Ambasadorul Germaniei recită din Mihai Eminescu, în română și germană (VIDEO)

EMOȚIONANT! Ambasadorul Germaniei recită din Mihai Eminescu, în română și germană (VIDEO)

De Ziua Culturii Naționale, ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt, a recitat în limbile germană şi română, poezia „Revedere” a lui Mihai Eminescu.

Totodată, acesta a inaugurat, în curtea reprezentanţei diplomatice, o lucrare de artă murală înfăţişând stilizat drumul Dunării de la izvoare, din Munţii Pădurea Neagră, şi până în Delta Dunării.

„Vă invit să inaugurăm împreună, în curtea ambasadei noastre, o lucrare contemporană de artă murală care simbolizează relaţiile profunde dintre ţările noastre. Lucrarea a fost creată de două tinere arhitecte din Bucureşti. Acolo avem Pădurea Neagră în sudul Germaniei, iar aici pelicanii, în Delta Dunării. Între cele două puncte, ca o punte de legătură între ţările noastre de-a lungul timpului – Dunărea”, a declarat Cord Meier-Klodt într-un videoclip publicat pe Facebook, prezentând creaţia artistică.

Diplomatul mai precizează că Ziua Culturii Naţionale este un moment potrivit pentru a sărbători şi relaţiile româno-germane în domeniul cultural.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Sursa: Facebook /Ambasada Germaniei Bucureşti

Urmăriți B1TV.ro și pe
`