AMENINȚARE cu BOMBĂ în Ploiești! Autoritățile sunt în ALERTĂ (FOTO)

AMENINȚARE cu BOMBĂ în Ploiești! Autoritățile sunt în ALERTĂ (FOTO)

UPDATE: Pompierii militari au început montarea corturilor în parcarea Spitalului Judeţean în eventualitatea în care se impune evacuarea pacienților.

Conform procedurii de intervenţie în astfel de situaţii, spitalul nu va face obiectul evacuării pacientilor şi a personalului, verificarea efectuându-se în etape, în funcţie de amplasament şi sectoarele medicale existente.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform Legii 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, scrie republikanews.ro.

Foto: republikanews.ro

Autoritățile din Ploiești, județul Prahova, au fost puse în alertă, după ce un bărbat a apelat la 112 pentru a anunța că au fost plasate bombe în Spitalul Județean din Ploiești și magazinul Kaufland Nord.

Bărbatul care a sunat la numărul unic 112 nu mai poate fi contactat, însă polițiștii și pompierii trebuie să respecte procedurile.

Astfel, au fost nevoiți să evacueze aproximativ 150 de persoane din magazinul Kaufland Nord Ploiești, scrie observatorulph.ro.

ISU Prahova a trimis la cele două obiective câte o ambulanță SMURD și o autospecială pentru stingerea incendiilor.

Ultima oră
22:30 - Anda Adam s-a logodit: „Inelul e în seif, că e prea scump”. Cine e bărbatul care a cerut-o în căsătorie
22:11 - Valeriu Gheorghiță, convins că redeschiderea școlilor va duce la creșterea numărului de cazuri COVID în rândul copiilor: Proporțional, vor fi mai mulți și la ATI (VIDEO)
21:46 - Ce părere are Gică Hagi despre nunta Simonei Halep și a lui Toni Iuruc
21:45 - Valeriu Gheorghiță: La 15 octombrie am putea să depășim 17.000 de infectări pe zi, media la o săptămână. Asta înseamnă vârfuri de 20.000 de cazuri COVID pe zi (VIDEO)
21:28 - Alina Gorghiu și-a șters postarea în care condamna atacul mafiei pădurilor asupra activiștilor de mediu: „Ce se poate înțelege din asta? Gheorghe Flutur e în #echipacâștigătoare”
21:26 - Valeriu Gheorghiță: „Nu putem să neglijăm implementarea unor măsuri pentru că sunt nepopulare”
21:01 - Reprezentanța Comisiei Europene în România, reacție la cazul jurnaliștilor bătuți în Suceava, fieful lui Gheorghe Flutur, când documentau despre mafia pădurilor: Autoritățile să protejeze libertatea presei!
20:49 - Florin Cîțu răspunde contestatarilor: „Oricine spune că ar trebui să cadă acest guvern este o persoană iresponsabilă” (VIDEO)
20:39 - Florin Cîțu: PNRR a fost aprobat. Până la finalul anului va veni primul avans / Ursula von der Leyen, vizită în România pe 27 septembrie (VIDEO)
20:15 - Cristian Boureanu, implicat într-un accident în centrul Bucureștiului (FOTO)