Anchetă de amploare a procurorilor: Profesori acuzați că ar fi primit gradaţii cu acte false

Anchetă de amploare a procurorilor: Profesori acuzați că ar fi primit gradaţii cu acte false

Percheziţii de amploare luni dimineaţă în Ilfov, Bucureşti şi Dâmboviţ într-un dosar în care cel puţin 35 de profesori sunt acuzaţi că ar fi primit gradaţii de merit în baza unor documente false.

Cei 35 de profesori sunt audiaţi după ce au beneficiat de gradaţii de merit după ce şi-au cumpărat documente false care să le ateste participarea la cursuri şi simpozioane de specialitate, conform Digi24.

„La data de 19 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Ilfov, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în municipiului Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi au vizat locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, anunţă Poliţia.

Persoanele în cauză, doi bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani, sunt bănuite că în perioada 2013-2017, ar fi falsificat şi vândut mai multe documente, în baza cărora peste 35 de cadre didactice, din cadrul mai multor instituţii de învăţământ din Judeţul Ilfov, ar fi beneficiat de gradaţii de merit.

„Totodată aceste documente ar fi facilitat cumpărătorilor, accederea în carieră precum şi obţinerea de beneficii salariale. Documentele în cauză constau în certificate de participare la simpozioane naţionale şi internaţionale, precum şi diplome care atestă cunoştinţe dobândite de participanţi la diverse cursuri de specialitate”, precizează poliţiştii.