Anchetă în Vâlcea, după ce o femeie a avortat singură pentru că medicii nu au auzit-o timp de două ore

Anchetă în Vâlcea, după ce o femeie a avortat singură pentru că medicii nu au auzit-o timp de două ore

Un caz cutremurător s-a petrecut sâmbătă la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, acolo unde o femeie de 34 de ani, care era însărcinată în cinci luni, a avortat spontan, după ce a strigat două ore după medici, dar nimeni nu a auzit-o.

Femeia spune că va depune plângere la Colegiul Medicilor şi la Parchetul Tribunalului Vâlcea împotriva medicilor şi asistentelor care nu i-au acordat nicio atenție.

Femeia spune că a mai pierdut trei sarcini, astfel că de data aceasta a mers permanent la control, totul fiind în regulă până în seara de sâmbătă, când s-a internat, transmite Mediafax.

„Vineri, după controlul periodic, am mers acasă fericită pentru că doctorul mi-a spus că sarcină evoluează bine, iar fătul este sănătos. Sâmbătă dimineaţă au apărut primele contracţii, iar când am ajuns la spital au apărut şi sângerările. Două ore am urlat de durere, ieşise capul copilului, nu ştiam ce să fac. Fetele din salon au strigat după ajutor, nu a venit nimeni. Eu cred că dormeau. Am avortat în pat, iar când au venit asistentele copilul meu plângea, l-au luat şi l-au băgat în congelator. Este inadmisibil, vom face plângere la Colegiul Medicilor”, a spus femeia.

La rândul lor, medicii de la Maternitatea Râmnicu Vâlcea spun că fătul de 400 de grame a trăit câteva minute, fiind prea mic pentru a supravieţui, şi precizează că a fost deschisă o anchetă internă în acest caz.

Şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea s-a sesizat în acest caz.

În prezent, femeia este în continuare internată la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, fiind în afara oricărui pericol.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`