Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat în cursul serii de duminică cum evoluează ancheta declanșată la SJU Piatra – Neamț, unde 10 persoane și-au pierdut viața într-un incendiu în secția de terapie intensivă.
Din primele informații, anchetatorii eu stabilit cu exactitate locul din salonul în care a izbucnit incendiul, iar mai multe echipamente medicale vor fi ridicate și expertizate. Totodată, în cazul persoanelor decedate s-au efectuat necropsiile, după cum se arată într-un comunicat de presă:
„Au fost dispuse ordonanţele de efectuare a necropsiei victimelor. Au fost finalizate patru dintre necropsiile dispuse. Procedura medico-legală corespunde patologiei pentru care au fost tratate victimele – cazuri tip Covid;
În salonul incendiat a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi vor fi ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării. Cercetarea locului faptei va continua în cursul zilei de 16 noiembrie;
Au fost predate înscrisuri de către reprezentanţii Spitalului, urmând să se analizeze dacă acestea răspund problemelor din anchetă şi în ce măsură este necesar să fie ridicate și alte înscrisuri;
Au fost stabilite persoanele care vor fi audiate şi au început audierile. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul trimis de către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.