Oana Tașcău, fostă director de penitenciar, în prezent chatistă pe o platformă de conținut pentru adulți, a postat online un clip în care-i ia apărarea lui Andrew Tate.
Acesta a fost arestat de DIICOT, fiind acuzat, împreună cu fratele său Tristan de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane şi viol.
„Andrew este un om deosebit, un om care respectă femeile și care tratează pe toată lumea frumos”, a transmis Tașcău într-un clip postat pe rețeaua TikTok, declarând că a „învățat tot ce se poate” de la proaspătul arestat.
„Am locuit o perioadă de timp în casă cu acest om și vreau să spun că pe mine m-a tratat ca pe o soră și m-a ajutat foarte, foarte mult după ce m-am pensionat, intenționam să mă apuc de OnlyFans, printr-o cunoștință am ajuns la el, m-a învățat tot ce se poate”, afirmă fosta angajată a Ministerului Justiției.
„Nu cred că este genul de bărbat care să aibă nevoie să folosească forța pentru a avea o femeie, este un bărbat frumos, carismatic, are tot ce vrei… niciun model din casa aia nu a fost forțat”, a adăugat Oana Tașcău.
@only.oana69 Experienta personala ca model pentru Andrew Tate #foryou #5pasidebine ♬ original sound – Oana Tascau
După o carieră plină de acuzaţii de corupţie, Oana Tașcău a ieșit la pensie după ce a fost învinuită de modul în care ar fi manageriat închisoarea de la Pelendava, dar și de faptul că, în calitate de șef de tură la Penitenciarul de maximă siguranță Craiova, ar fi avut o relație neprofesională cu un deținut închis în dosarul „Cocaină la Marea Neagră”. Toate acestea nu au împiedicat fostul bugetar să candideze inclusiv pentru funcția de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor(ANP).

După ce a pierdut funcția de la Pelendava, Oana Tașcău a plecat la Penitenciarul de maximă siguranță Craiova, unde lucra ca șef de tură întrucât ar fi existat discuţii interne că ar fi întreținut relații sexuale cu un deținut. Sursele citate de cotidianul amintit susţin că ar fi vorba despre Tadas Miceika, fost luptător lituanian condamnat pentru trafic internațional de stupefiante în dosarul „Cocaină la Marea Neagră”.
Coana Orzoana, cum au poreclit-o deținuții, a ocupat funcția de șef de penitenciar după susținerea concursului unde Ioan Băla, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor de atunci, dar și tatăl copilului Oanei Tascău, a făcut parte din comisia de examinare, fapt ce a dus la demiterea acestuia din fruntea ANP la acel moment.
Cu o pensie satisfăcătoare de bugetar, fostul comandant ANP a apelat și la chirurgia plastică, pentru a-și face o operație de mărire a bustului. Mulţumită de noul său look, tânăra pensionară, relatează Gândul.ro, și-a deschis un cont pe o platformă erotică, cu numele „Sexy Brunette”, unde, a postat, contra cost, filmări și fotografii în care apare în ipostaze indecente.

Victimele celor doi frați britanici Andrew și Tristan Tate le-au povestit anchetatorilor că la vila celor doi în care era amenajat studioul de videochat erau intimidate de paznici înarmați; tinerele ar fi fost obligate să se tatueze precum sclavii, cu mesajul „owned by Tate”.
Cei doi frați britanici racolau tinere după care le duceau într-o casă unde, alături de alte fete, erau obligate să producă clipuri video pentru adulți ce erau ulterior postate pe site-uri erotice, contra cost, arată Tribunalul București în decizia de arestare preventivă a celor doi frați milionari.
Instanța a decis arestarea celor doi frați pe motiv că au dovedit „un dispreţ fundamental pentru relaţiile sociale ocrotite de normele penale” în ciuda avocaților angajați de britanicii stabiliți în Pipera care neagă acuzațiile procurorilor.