Controale ANPC înainte de Paște. Ce nereguli au găsit comisarii (FOTO)

Controale ANPC înainte de Paște. Ce nereguli au găsit comisarii (FOTO)
Foto: anpc.gov.ro

ANPC a descoperit mai multe nereguli în timpul unor controale desfășurate înainte de Paște, în București, Constanța și Argeș.

În București, comisarii au verificat modul în care își desfășoară activitatea operatorii economici din Piața Sudului și din Piața Obor.

Foto: anpc.gov.ro

La cinci dintre cei verificați în Piața Sudului au fost constatate deficiențe legate de informare (de exemplu, produse congelate vândute ca și refrigerate), nerespectarea codițiilor de temperatură la expunere (în cazul a 230 de kg de carne), depuneri de rugină pe vitrinele frigorifice și satâr, carne de rață expirată (8 kg, nu se afla la comercializare).

Foto: anpc.gov.ro

”La 4 dintre operatorii economici verificați în Piața Obor s-au constatat abateri de la legislația în domeniul protecției consumatorilor, după cum urmează: nerespectarea codițiilor de temperatură la comercializare (ex. expunere la comercializare carcasă miel/ carcasă porc în condițiile mediului ambiant), neinformarea consumatorilor asupra datei limită de consum și a speciei sacrificată, prezentă în compoziția produsului (carne tocată și pastă de mici)”, se arată în comunicatul ANPC.

Foto: anpc.gov.ro

În județul Constanța, comisarii ANPC au verificat peste 60 de comercianți / producători și 4 măcelării din cinci piețe. S-au constatat deficiențe cu privire la procedurile de tranșare și prezentare a cărnii, depozitare improprie, lipsa elementelor de identificare și caracterizare, nerespectarea condițiilor de temperatură la comercializare, utilizarea cârligelor din metal vopsit (în loc de cârlige din inox).

Foto: anpc.gov.ro

”Comisarii CJPC Constanța au retras de la comercializare cca. 100 de kg de carne și au obligat administratorii piețelor să instaleze sisteme de răcire și cârlige din inox. La acțiunile de control din Argeș, din Piața Ceair din Pitești, a fost verificată o cantitate de 240 kg de carne (carne de miel, carne de porc, pastramă, pulpe de pui). Nu au fost constatate probleme deosebite din sfera de competență a reprezentanților ANPC”, se mai arată în comunicatul Autorității.

Tags:
Ultima oră
21:28 - Alina Gorghiu și-a șters postarea în care condamna atacul mafiei pădurilor asupra activiștilor de mediu: „Ce se poate înțelege din asta? Gheorghe Flutur e în #echipacâștigătoare”
21:26 - Valeriu Gheorghiță: „Nu putem să neglijăm implementarea unor măsuri pentru că sunt nepopulare”
21:01 - Reprezentanța Comisiei Europene în România, reacție la cazul jurnaliștilor bătuți în Suceava, fieful lui Gheorghe Flutur, când documentau despre mafia pădurilor: Autoritățile să protejeze libertatea presei!
20:49 - Florin Cîțu răspunde contestatarilor: „Oricine spune că ar trebui să cadă acest guvern este o persoană iresponsabilă” (VIDEO)
20:39 - Florin Cîțu: PNRR a fost aprobat. Până la finalul anului va veni primul avans / Ursula von der Leyen, vizită în România pe 27 septembrie (VIDEO)
20:15 - Cristian Boureanu, implicat într-un accident în centrul Bucureștiului (FOTO)
20:03 - City Insurance a rămas fără autorizație de funcționare. Poziția oficială a ASF
19:58 - Ionel Dancă: Ludovic Orban câștigă! În pofida presiunilor și împotriva tuturor forțelor văzute și nevăzute, moțiunea sa a obținut votul de susținere a 20 de filiale PNL
19:42 - Cristian Bușoi: Alegațiile precum că Ursula von der Leyen și-ar fi amânat vizita în București după congresul PNL sunt pure fabulații. Agenda sa e foarte încărcată și nu e făcută peste noapte
19:29 - Mirel Rădoi a anunțat stranierii pentru meciurile cu Germania și Armenia