Antena 3 pierde procese pe bandă rulantă pentru linşajele mediatice: 10.000 de euro, daune pentru Oana Schmidt Hăineală

Antena 3 pierde procese pe bandă rulantă pentru linşajele mediatice: 10.000 de euro, daune pentru Oana Schmidt Hăineală

Atacurile verbale şi linşajele mediatice desfăşurate în mod repetat de postul de ştiri controlat de Dan Voiculescu îi aduc acestuia pagube de mii de euro în procesele intentate de cei vizaţi.

După Robert Turcescu, Horia Georgescu şi Mihai Duţă, a venit rândul Oanei Schmidt Hăineală să îşi obţină dreptatea în instanţă. Tribunalul Bucuresti a admis, luni, parţial acţiunea fostului şef al Consiliului Superior al Magistraturii, care a dat postul Antena 3 în judecată în urma unor linşaje mediatice care îi vizau familia.

Potrivit Hotnews, Tribunalul a condamnat Antena 3 la plata a 10.000 de euro despăgubiri pentru prejudiciu moral. Procesul a început în noiembrie 2013, iar sentinţa poate fi atacată cu apel.

„Admite în parte acţiunea. Obligă pe pârâtă la plata, către reclamantă, a sumei de 10 000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Respinge, ca neîntemeiat, capătul 3 de cerere, privind obligarea pârâtei la publicarea hotărârii pronunţate. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Tribunalul Bucureşti”, se arată în soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti pe 24 martie în procesul dintre Oana Schmidt Hăineală şi Antena 3.

Decizia vine în completarea unei serii întregi de acţiuni judecătoreşti intentate postului din Băneasa.

Anul trecut, în iunie, directorul Antena 3, Mihai Gâdea, a pierdut în primă instanţă un proces cu fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Mihai Duţă. Judecătoria Sector 1 l-a condamnat pe Gâdea în solidar cu Antena 3 la plata a 5.000 de lei după ce l-a numit „dobitoc”, „nesimţit” şi „mitocan” pe fostul şef al CNAS. Mihai Duţă a facut recurs cerând 100.000 de euro, iar procesul se judecă în prezent la Curtea de Apel.

Tot anul trecut, în decembrie, Mircea Badea a pierdut un proces la Judecătoria Sectorului 3 în faţa jurnalistului B1 TV Robert Turcescu, care l-a dat în judecată acuzându-l de ameninţări şi instigare la violenţă. Badea a fost obligat să publice sentinţa în trei ziare şi să plătească 1 leu, daune morale, sentinţa nefiind definitivă.

Tot în decembrie, Mircea Badea a fost condamnat de Judecătoria Secotului 1 la plata a 5.000 de euro, în solidar cu Antena 3, cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului la demnitate a şefului Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu.

Totodată, într-un proces separat cu tatăl lui Horia Georgescu, Marian Georgescu, jurnalista Oana Stancu şi postul Antena 3 au fost condamnaţi, în februarie 2014, la plata unor daune morale în valoare de 20.000 de euro pentru prejudicii aduse imaginii. Nici această sentinţă nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Antena 3 pierde procese pe bandă rulantă

Urmăriți B1TV.ro și pe
`