Apa de la pensiunea din Hațeg de unde 40 de copii au ajuns la spital conținea bacteria E.coli

Apa de la pensiunea din Hațeg de unde 40 de copii au ajuns la spital conținea bacteria E.coli
Foto: bzi.ro

Cauza îmbolnăvirii celor peste 40 de copii cazaţi la o pensiune din Haţeg, care au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, este bacteria E.coli, descoperită în apa folosită în bucătăria unităţii, au anunțat nspectorii sanitari în urma analizelor de laborator, relatează Mediafax.

„În urma analizelor s-a constat că încărcătură microbiologică a apei din bucătăria pensiunii nu corespunde legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte indicatorii microbiologici de contaminare a apei. Apa este nepotabilă în unitatea respectivă deoarece a fost identificată bacteria Eschierichia coli, cunoscută mai ales sub numele E.coli”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Cecilia Birău.

Potrivit lui Birău, apa nepotabilă a fost descoperită în reţeaua internă de distribuţie a pensiunii, dar nu şi în sistemul public de alimentare cu apă al oraşului Haţeg.

„Producătorul de apă este responsabil de calitatea apei până la limita de proprietate, după care această responsabilitate se transferă proprietarului locaţiei respective care avea obligaţia să monitorizeze calitatea apei folosită”, a adăugat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara.

Un număr de 43 de copii din Bucureşti şi Ilfov cazaţi la o pensiune din Haţeg, judeţul Hunedoara, au ajuns, în 2 și 3 iulie, la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din oraş, cu suspiciunea de toxiinfecţie alimentară, nouă dintre ei fiind internaţi până în 4 iulie, iar ceilalţi fiind trataţi şi apoi lăsaţi să plece acasă.

Tags: