Peste 500 de participanți au asistat, sâmbătă după-amiază, la comemorarea eroilor Revoluţiei de la 1848-1849. Ceremonia a fost organizată de comunitatea maghiară în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare de la Arad.
Zeci de participanţi au venit din Ungaria cu autocare sau chiar cu biciclete.
Comemorarea celor 13 generali ucişi la Arad în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 a început cu intonarea imnurilor României şi Ungariei, după care reprezentanţii UDMR, între care preşedintele Kelemen Hunor, invitaţi de la Budapesta şi autorităţile locale au ţinut discursuri pe teme istorice, transmite Mediafax.
Cei prezenti în Parcul Reconcilierii au depus coroane de flori la baza Statuii Libertăţii, ridicată în memoria generalilor spânzuraţi în Cetatea Aradului la data de 6 octombrie 1849, aceştia fiind cosideraţi eroi ai luptelor pentru libertate ale maghiarilor.
„Organizăm această comemorare ca un respect faţă de cei care au luptat pentru libertate în secolul al XIX-lea, în anii 1848-1849 când, de fapt, maghiarii şi românii, şi toate naţiunile din această zonă s-au ridicat şi au luptat împotriva dictaturii de atunci. Fiecare şi-a dorit libertate pentru naţiunea sa”, a afirmat Kelemen Hunor.
Prețedintele UDMR a dorit să sublinieze că respectul reciproc este cel mai important lucru, iar România și Ungaria trebuie să țină cont că au o istorie comună.
La manifestări a venit și un grup al partidului de extremă dreaptă Jobbik din Ungaria. Prezenţa lor l-a nemulţumit pe liderul UDMR.
„Reprezentanţii partidului Jobbik vin în fiecare an, nu avem ce face. Nu mă bucură, dar nu putem să le interzicem să fie aici. Au depus o coroană şi cu asta lucrurile s-au şi terminat. Cred că totuşi lumea va înţelege că ceea ce facem noi aici, în 6 octombrie, sau când comemorăm diferite evenimente, nu facem pentru a enerva pe cineva sau pentru a jigni pe cineva. Aşa cum sunt convins că nici românii când comemorează evenimente istorice nu fac pentru a supăra pe cineva”, le-a declarat jurnaliştilor Kelemen Hunor.
Cei 13 ofiţeri ai armatei imperiale austriece au fost executaţi în urmă cu 163 de ani. Ei au fost acuzaţi că s-au alăturat mişcării revoluţionare a lui Lajos Kossuth şi au susţinut revendicările maghiare de independenţă faţă de Imperiul Austriac, încălcându-şi astfel jurământul de fidelitate faţă de Casa de Habsburg.