Două femei au fost împușcate mortal în plină stradă, sâmbătă, în localitatea Pecica din Arad, de către fostul iubit ale uneia dintre ele. După ce și-a împușcat concubina și cumnata, atacatorul a încercat să se sinucidă cu aceleși pistol.
Potrivit unui comunical at poliției, toate cele trei victime ale atacului au decedat. Atacatorul, care era de asemenea în stare critică, a murit şi el, potrivit reprezentanţilor Poliţiei şi Ambulanţei Arad.
Agresorul, un bărbat de 68 de ani, a fost concubinul uneia dintre femei. Întregul incident s-a petrecut pe o stradă din localitatea Pecica, unde bărbatul a deschis focul pe stradă, pe fondul geloziei.
Se pare că în urma unui scandal în familie omul s-a răzbunat, ucigându-şi iubita şi cumnata. Acesta a tras mai multe focuri de armă în cele două femei, apoi a încercat să se sinucidă cu acelaşi pistol. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu l-au mai putut salva pe bărbat.
Potrivit medicilor, cumnata femeii a murit după ce a fost împușcată în cap. În ciuda eforturilor medicilor de a o resuscita, aceasta a decedat la scurt timp. Concubina bărbatului, împuşcată în piept, a murit pe loc.
În prezent, o echipă de criminalişti și un procuror desfăşoară ancheta la faţa locului.