Poliţiştii sunt în alertă maximă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit carboniuzat în portbagajul unei maşini. Maşina fusese abandonată în mijlocul străzii, într-o zonă cu puţine case. Poliţiştii au instituit zeci de filtre în zonă.
Descoperirea macabră a fost făcută în localitatea argeşeană Burghea de Jos.
„În momentul în care am ajuns aici, autoturismul ardea în totalitate. Am acţionat cu cele două stingătoare. Am constatat în acelaşi timp că maşina era plină de zăpadă. Oamenii probabil din vecini de aici au acţionat cu zăpadă pentru a stinge incendiul. În portbagaj am constatat că există o persoană, pentru care am lăsat organele de poliţie să-şi desfăşoare ancheta”, a declarat Cristian Bărbulescu, șefulul departamentului de pompieri din Câmpulung.
Cercetările demarate de criminalişti au arătat că bărbatul carbonizat avea aproximativ 60 de ani şi era taximetrist. Se pare că bărbatul nu a fost omorât pentru a fi jefuit, după ce asupra lui s-au găsit actele de identitate, suma de 80 de lei şi mai multe obiecte personale.
„E un caz de moarte suspectă, deocamdată luăm în calcul mai multe variante de anchetă”, a declarat Sorinel Marin, procuror criminalist.
Poliţiştii sunt de părere că fapta a fost comisă de cel puţin trei persoane. Ancheta demarată de aceştia este una de anvergură, în care sunt implicaţi peste 100 de poliţişti judiciarişti.