Un atac la o casă de schimb valutar de pe Calea Moșilor, din Capitală! O casieră a fost agresată şi a fost rănită grav în zona capului şi a feţei.
Ea a fost transportată la spitalul Pantelimon, pentru investigaţii. Atacatorul a reușit să fure aproximativ 7.000 de lei și s-a făcut nevăzut.
La fața locului se află criminaliștii, care iau amprente și cercetează încăperea.
Potrivit unor surse citate de Mediafax, angajata casei de schimb valutar se afla „în afara perimetrului de siguranţă”, iar agresorul ar fi observat că uşa nu este asigurată şi a lovit-o cu pumnul.
„Casiera a ieșit să fumeze și a lăsat ușa neasigurată. Un individ a profitat de acești lucru și a lvoit-o cu pumnul, apoi a furat suma de circa 70 de milioane de lei. Casiera este la spital și ne va da declarații mai târziu”, a declarat un polițist de la fața locului. Acesta a precizat că societatea nu avea asigurare.