Procurorul general Augustin Lazăr dă o replică celor de la PSD, precizând că acuzațiile lansate la adresa lui în ultima vreme reprezintă ”sugestii mascate de a interveni în derularea anumitor anchete penale”. Reacția lui Lazăr vine după atacurile celor de la PSD cu privire absența soției președintelui Iohannis de la audieri.
”Pentru clarificarea unei postări publicate pe contul de Facebook al unui partid politic, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să facă public următorul mesaj al procurorului general:
Ministerul Public este alcătuit din procurori care îşi exercită, conştient şi hotărât, atribuţiile constituţionale, în baza unui mandat al societăţii (art. 131 din Constituţia României), iar nu ca împuternicire din partea vreunei guvernări.
În atribuţiile lor procurorii români reprezintă interesul public, interesele generale ale societăţii şi nu interese partizane şi refuză controlul politic.
În desfăşurarea anchetei procurorul de caz este suveran, intervenţia procurorilor ierarhic superiori în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei fiind interzisă.
De altfel, articolul 3 alineatul (1¹) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor modificată şi completată prevede: „Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor în condiţiile prevăzute de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.”
Amintim aici şi explicaţiile Cartei de la Roma (adoptată ca urmare a Opiniei nr. 9 din 2014 a Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei) care la punctul nr. 34 enunţă „Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este necesar să se insiste ca într-o societate democratică, atât instanţele judecătoreşti cât şi autorităţile de urmărire penală să rămână libere de orice presiune politică. Rezultă că procurorii trebuie să fie autonomi atunci când iau decizii şi atunci când cooperează cu alte instituţii, trebuie să-şi poată îndeplini îndatoririle liberi de orice presiune externă sau interferenţă din partea puterii executive ori din partea Parlamantului, ţinând seama de separaţia puterilor în stat şi de responsabilitatea acestora.”
Faţă de cele arătate, procurorul general respinge sugestiile mascate de a interveni în derularea anumitor anchete penale, subliniind şi pe această cale că procurorii sunt suverani în desfăşurarea anchetelor repartizate.
De altfel, Carta de la Roma anterior amintită subliniază la punctul nr. 36: „Statele trebuie să se asigure că procurorii sunt apți să își îndeplinească atribuțiile fără intimidări, imixtiuni, hărțuire, interferență nepotrivită sau expunere nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură.”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public.