Autorul documentarului "The Romanians are coming" este așteptat vineri la Timișoara

Autorul documentarului "The Romanians are coming" este așteptat vineri la Timișoara
Foto: sheffdocfest.com

James Bluemel, autorul seriei „The Romanians are coming”, e așteptat vineri la Timișoara unde va fi proiectat documentarul și vor exista dezbateri referitoare la imaginea României.
Proiectarea face parte din evenimentul „Open Documentary Session 2015”.

„Vineri, 24 aprilie, începând cu ora 10.00, în sala ovală a City Business Centre din Timişoara, organizăm simpozionul «Imagine şi prejudecată», în prezenţa lui James Bluemel, autorul controversatei serii de televiziune «Romanians are coming», difuzată pe Channel 4, într-o dezbatere alături de reprezentanţi ai societăţii civile, analişti media, politicieni, presă şi profesionişti din domeniul audiovizualului vom aborda tema imaginii României peste hotare în faţa prejudecăţilor, stereotipurilor şi realităţii”, este comunicatul Asociației Documentar, citat de Mediafax.

„The Romanians are coming” este un documentar care conține trei episoade de câte o oră în care sunt prezentați românii care muncesc în Marea Britanie. Acesta a fost transmis în luna februarie de Channel 4. Difuzarea a adus critici din partea comunității de români, aceștia considerând că autorul a pus accent doar pe aspectele negative ale migrației.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe