Avem de două ori mai multe gripe și viroze decât anul trecut, din cauza renunțării la mască. Au fost şi decese

Avem de două ori mai multe gripe și viroze decât anul trecut, din cauza renunțării la mască. Au fost şi decese
Foto: Guvernul României / Facebook

Ridicarea restricțiilor pentru Covid-19 a atras după sine mai multe consecințe. În urma renunțării la masca de protecție a crescut numărul cazurilor de gripe și viroze, de două ori mai mult fața de aceeași perioadă a anului trecut, a menționat Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila într-un interviu pentru SportMedia.ro

”Utilizarea măştii are un scop de protecţie într-o perioadă când există transmisibilitate intensă a virusului. Eu personal, ca medic şi ca om, recomand utilizarea măştii, cel puţin atunci când discutăm de aglomeraţie, în mijloacele de transport, sau acolo unde un număr mare de persoane stau într-un spaţiu limitat, chiar dacă este în exterior, pentru că noi avem transmitere comunitară” explică Ministrul Sănătății.

De două ori mai  multe viroze decât în aceeași perioada a anului 2021

Săptămâna trecută am avut 75.000 de viroze, față de 78 de mii în precedenta. De două ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, când purtam mască. Acum un an purtam masca, acum nu mai purtăm mască. Virozele se transmit, este o perioadă cu fluctuații mari de temperatură, virozele se transmit în această conjunctură.

Am avut într-o săptămână 650-700 de cazuri de gripă, destul de multe, iar numărul real este de 10-20 de ori mai mare. La fel ca și în cazul coronavirusului, numărul cazurilor reale este mai mare decât cel transmis oficial. Peste tot se întâmplă așa, nu doar în România”, a declarat  Ministrul Sănătății.

 Anul acesta s-au vaccinat mult mai puține persoane împotriva gripei, față de anul trecut

”Noi am vaccinat în acest an, împotriva gripei, peste 1,5 milioane de persoane, destul de puțin, anul trecut s-au vaccinat 2 milioane. La o țară cu o populație ca a României ar trebui să se vaccineze cel puțin 3-4 milioane de persoane, mai ales din grupe vulnerabile, astfel încât gripa să nu pună probleme deosebite”, a explicat Ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila a mai afirmat că au fost înregistrate și decese din cauza gripei.

Autoritățile au anunţat luni, 11 aprilie, 1.026 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, depistate în ultimele 24 de ore după efectuarea a 13.605 de teste rapide și PCR. Au fost raportate 3 decese. La Terapie Intensivă sunt internate 275 de persoane.

Urmăriți B1TV.ro și pe