Deplasarea liderilor USL către Capitală nu a fost una uşoară. Cel puţin pentru deputatul liberal Relu Fenechiu, care a trecut prin nişte momente de teamă, după ce aeronava, în care se afla, a trebuit să aterizeze de urgenţă înapoi, pe aeroportul din Iaşi.
Asta din cauza unor probleme, sesizate de pilot, la motorul avionului. În avion erau nu mai puţin de 40 de pasageri.
Cu toate acestea, deputatul liberal Relu Fehechiu susţine că nu s-a speriat.
„Mulțumim lui Dumnezeu că la comandă era un pilot cu experiență„, a declarat liberalul.
În aeronavă se mai aflau şi primarul liberal al municipiului Paşcani, Grigore Crăciunescu, şi consilierul local Cătălin Turliuc. Toţi doreau să ajungă la Bucureşti pentu a participa la mitingul organizat de USL. Pilotul aeronavei a observat la câteva minute de la decolare că are probleme cu unul dintre motoare şi a decis să se întoarcă la sol.
În avion se mai afla şi omul de afaceri vasluian Adrian Porumboiu. Aeronava avea la bord 25 de pasageri, care au fost preluaţi de un alt avion.