Cristian Ene, avocatul lui Adriean Videanu, a declarat sâmbătă pentru B1 TV că a fost depusă o contestație la măsura arestării preventive a fostului ministru al Economiei care se consideră nevinovat.
”Am declarat contestație, așteptăm motivarea decizei. Vrem să probăm că măsura arestului preventiv este disproporționată în raport cu datele din referatul de arestare. Consider ca trebuia respinsă aceasta propunere în totatlitate. Sunt prezentate doar niște interpretări în legătură cu anumite proceduri și documente. Când s-a instituit sechestrul asupra aceslor 80 de acțiuni, domnul Videanu a spus ca nu era proprietarul acelor acțiuni. Actiunile aparțineau unei societăți” a declarat avocatul.
Cristian Ene a mai precizat că fostul ministru va respecta decizia judecătorului, dar că se consideră nevinovat în raport cu acuzațiile care i se aduc.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş, Alina Bica şi fostul ei consilier Florentin Mihăilescu să fie arestaţi. Decizia a fost luată în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP al Alinei Bica.
Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu într-un dosar disjuns din cel al fostei şefe DIICOT, Alina Bica. Aceasta ar fi ridicat în mod abuziv sechestrul pus asupra unui număr de 80 de acţiuni ale lui Videanu.