Avocatul lui Marko Attila: Autoritățile române au dreptul să emită un mandat european de arestare (VIDEO)

Avocatul lui Marko Attila: Autoritățile române au dreptul să emită un mandat european de arestare (VIDEO)

Avocatul lui Marko Attila, deputatul UDMR demisionar din Parlament, a declarat, miercuri, în cadrul emisiunii „Evenimentul Zilei” difuzată de B1Tv, că autoritățile române au dreptul să emită un mandat european de arestare pe numele deputatului.

Marko Attila a demisionat, miercuri din Parlament, însă Camera Deputaților a refuzat actul parlamentarului pe motiv că așteaptă documentul original.
Totodată, deputații au decis să amâne votul privind cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării lui Attila.

„Civilizat e așa cum crede fiecare de bună cuviință să se comporte în situații speciale. Domnul Marko Attila a decis să domicileze în Ungaria din motive strict personale care i-au format convingerea în acest sens. Motive care au în vedere și situația judiciară. Am fost în Ungaria și m-am întâlnit cu domnia sa acolo. Nu mi-a comunicat dacă are de gând să se întoarcă sau nu în țară. Este opțiunea dânsului, nici eu și nimeni altcineva nu poate să decidă în locul domniei sale și, ca atare, aștept și eu să văd ce va decide în perspectivă. Nu am discutat această chestiune, autoritățile judiciare române au dreptul să treacă la emiterea unui mandat inclusiv european de arestare, că va fi pus în executare sau nu, se va vedea la momentul respectiv.
Poate autoritatea judiciară competentă din statul judiciar să aprecieze că nu sunt îndeplinite criteriile din convenția națională și să nu procedeze la executarea mandatului.
Domnul Attila e suficient de mândru ca să nu mai insiste asupra chestiunii de nevinovăție, pe care el a apreciat-o ca fiind lămurită”, a declarat Eugen Iordăchescu, avocatul lui Marko Attila.

Deputatul demisionar este acuzat de procurorii DNA de trei infracțiuni de abuz în serviciu în dosarul ANRP, în care este implicată și fosta șefă a DIICOT Alina Bica.

Eugen Iordachescu avocatul lui Marko Attila

Urmăriți B1TV.ro și pe
`