Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind situația de la Pungești

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind situația de la Pungești

Avocatul Poporului a anunțat că s-a sesizat din oficiu în legătură cu siatuația din Pungești, în urma protestelor privind gazele de șist, potrivit unui comunicat al instituției citat de Agerpres.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu situaţia din comuna Pungeşti, judeţul Vaslui şi evenimentele petrecute pe raza acestei localităţi, cu prilejul recentelor proteste”, afirmă purtătorul de cuvânt al instituţiei, Matei Vârtosu, în comunicat.

„De asemenea, au fost iniţiate întâlniri cu reprezentanţii Jandarmeriei şi urmează să aibă loc discuţii cu participanţii la protest. Verificările sunt în curs de desfăşurare, iar concluziile vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice”, mai precizează comunicatul.

La începutul acestei săptămâni, Jandarmeria a precizat într-un comunicat de presă, că este prezentă în continuare în Pungeşti, ”pentru asigurarea unui climat de normalitate, prevenirea oricăror incidente ce pot duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi intervenţia fermă în situaţiile în care se încalcă legea”.