Azilul de bătrâni în care a fost îngropat un milion de euro: Sediu de lux, cu adăpost anti-atomic, abandonat din lipsă de bani pentru personal și utilități

Azilul de bătrâni în care a fost îngropat un milion de euro: Sediu de lux, cu adăpost anti-atomic, abandonat din lipsă de bani pentru personal și utilități
Foto: Pro TV

Au venit, au ținut discursuri frumoase, au tăiat panglica și-au plecat.  În spatele lor a ramas o investiție de un milion de euro, abandonată din lipsa de bani pentru angajați, dar cu adăpost anti-atomic.  Ministrul Muncii, Rovana Plumb, și președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, doi social-democrați de frunte, sunt autorii acestei isprăvi, informează Pro Tv.

În luna octombrie, cei doi, insoțiți de alți oficiali, au inaugurat „Centrul rezidențial pentru bătrâni” de la Fântânele, județul Prahova.

Azilul prahovean are 25 de camere, este dotat ultramodern, are aparatură performantă de recuperare, dar și adapost anti-atomic, mai scrie sursa citată.

În plus, fiecare cameră este dotată cu 2 televizoare: „Așa a fost gândit, poate unul se uită la un program, altul la… „, a explicat primarul din Fântânele, Dumitru Mateiu.

Un milion de euro pentru cel mult 50 de persoane, într-o țară în care cei mai multi pensionari abia își târăsc pensia de la o lună la alta.

Strania inițiativă a fost pusă în aplicare de Primăria Fântânele, cu fonduri de la Guvern. Adică din buzunarul nostru, al tuturor. Abia ulterior cei din administrația locală au realizat că nu au bani ca să plătească personalul și utilitățile.

În prezent, azilul în care a fost îngropat un milion de euro zace nefolosit. Aparatura e în continuare sigilată, la fel și scaunele, și saltelele.

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`