Bacalaureat 2025. Judeţul Cluj, primul loc în ţară la promovabilitate

Bacalaureat 2025. Judeţul Cluj, primul loc în ţară la promovabilitate

Judeţul Cluj se situează pe primul loc, în țară, cu cei mai mulți candidați promovați la examenul de Bacalaureat, înainte de contestații, rata de promovabilitate fiind de 89,45%.

Ministerul Educației a publicat rezultatele de la examenul de Bacalaureat pe portalul bacalaureat.edu.ro. Conform datelor prezentate de Minister, cea mai mare rată de promovabilitate, la această sesiune a examenului, a fost înregistrată în județul Cluj.

„La nivelul judeţului Cluj, pentru promoţia curentă, rata de promovare este de 89,45% (88,87% – sesiunea iunie-iulie 2024), iar pentru promoţiile anterioare – 37,94 % (35,81% – sesiunea iunie-iulie 2024). Rata cumulată de promovare înainte de contestaţii este de 85,38% (85,26% sesiunea iunie-iulie 2024)”, a transmis Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, în această sesiune a examenului naţional de Bacalaureat, la Cluj, au promovat 3.049 candidaţi, dintr-un total de 3.571 de candidaţi prezenţi. Dintre aceştia, 2.942 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 107 sunt din promoţiile anterioare.

Școlile cu promovabilitate 100%

În 16 unităţi de învăţământ preuniversitar rata promovabilității a fost de 100%, la examenul de Bacalaureat, după cum urmează:

  • Colegiul Economic „Iulian Pop” Cluj-Napoca;
  • Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Cluj-Napoca;
  • Colegiul Naţional „George Bariţiu” Cluj-Napoca;
  • Colegiul Naţional „George Coşbuc” Cluj-Napoca;
  • Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Cluj-Napoca;
  • Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda;
  • Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca:
  • Colegiul Naţional Unitarian „Janos Zsigmond” Cluj-Napoca:
  • Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca;
  • Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca;
  • Liceul Teologic Reformat Cluj-Napoca;
  • Liceul Teoretic „Horea Cloşca şi Crişan” Cluj-Napoca;
  • Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Cluj-Napoca;
  • Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca;
  • Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Cluj-Napoca;
  • Liceul Teoretic „Victor Babeş” Cluj-Napoca.