O femeie în vârstă de 32 ani din Târgu Ocna, Bacău, este cercetată pentru o posibilă crimă, după ce nou-născutul său a fost găsit într-un tomberon. Micuțul fusese aruncat într-o pungă de către un angajat al femeii, la solicitarea ei, informează Mediafax.
Ancheta în acest caz a fost declanşată în urma sesizării făcute de către conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, după ce femeia din Târgu Ocna a ajuns la maternitatea unităţii medicale, având semnele unui naşteri recente, au afirmt reprezentanții Poliției Județene Bacău.
Poliţiştii băcăuani au stabilit că femeia a născut la domiciliu, a pus copilul într-un pungă, iar apoi a apelat la un angajat de la spălătoria pe care o deţine pentru a o arunca la gunoi. De altfel, nou-născutul a fost găsit de către anchetatori într-un tomberon din oraşul Târgu Ocna.
„Cadavrul copilului a fost ridicat şi predat medicilor legişti, în vederea efectuării autopsiei pentru stabilirea cauzelor decesului. În acest caz, s-a întocmit dosar penal pe numele femeii pentru uciderea nou-născutului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.
În funcție de rezultatul necropsiei, femeia va fi supusă unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ atunci când a decis să-şi arunce bebelușul la tomberon.