Bacău: Un copil de 14 ani a murit și două persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat

Bacău: Un copil de 14 ani a murit și două persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat
Foto: desteptarea.ro

Un copil de 14 ani a murit şi alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident petrecut, sâmbătă, pe un drum naţional din Bacău.

Cele trei persoane s-au răsturnat cu un taxi condus de un tânăr de 21 de ani, cercetat  în prezent pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă, potrivit Mediafax.

„Din cauza leziunilor grave suferite, minorul de 14 ani a murit la Spitalul Municipal Adjud. Celelalte două victime, o adolescentă de 17 ani şi o femeie de 50 de ani, au primit îngrijiri medicale la Spitalul de Urgenţă Oneşti”, spune purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bacău, Narcisa Butnaru.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.