O nouă tragedie în spitalele din România! Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un salon al Spitalului Orăşenesc Aleşd din judeţul Bihor. Doi pacienţi de pe Secţia de Pneumologie al au avut nevoie de îngrijiri medicale după un incendiu. Una dintre victime a suferit arsuri la gambă, iar cealaltă s-a intoxicat cu fum, urmând a fi transportate la UPU Oradea, pentru îngrijiri medicale. Alte cinci persoane au fost evacuate.
Potrivit ISU Bihor, incendiul a izbucnit la puţin timp după miezul nopţii şi a fost stins rapid, în aproximativ 15 minute.
„La ora 00.06, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un salon al Secției de pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd. Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 15 minute. Din salonul afectat de incendiu, personalul spitalului a evacuat doi pacienți, alte cinci persoane autoevacuându-se în momentul producerii evenimentului”, a transmis Camelia Roșa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana Bihor pentru ebihoreanul.ro.
Cauza incendiului rămâne, deocamdată, necunoscută.