La doar o zi după ce pe teritoriul României au fost anunțate aproximativ 12.000 de cazuri noi, Ministerul Sănătății vine cu vești mai bune și informează că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului de persoane infectate, fiind raportate 9.106 de cazuri, cu 2.590 mai puține față de ziua anterioară.
Din totalul de peste 9.000 de cazuri noi, 1.757 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
După ce Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că se observă o stabilizare a situației, în ciuda faptului că vârful celui de-al șaselea val al pandemiei este anunțat la mijlocul acestei luni, cifrele de pe 3 august tind să îi dea dreptate acestuia, numărul de noi infectări fiind în scădere comparativ cu ziua precedentă.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat însă și 41 de decese, cu 3 mai multe decât ziua anterioară.
Conform datelor transmise de Ministerul Sănătății, în unitățile medicale numărul de persoane internate în secții Covid este de 3.995, cu 37 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 284 persoane, cu 7 mai multe față de ziua de marți. Din cei 284 pacienți internați pe secțiile de terapie intensivă, 247 sunt nevaccinați.