Încă 868 de români au fost testați pozitiv cu coronavirus. Numărul total al acestora a ajuns la 1.096.753. Dintre ei, însă, 1.054.246 au fost până acum declarați vindecați. Bilanțul deceselor a crescut și el până la 34.528 după ce, în ultima zi, 19 pacienți COVID-19 au murit. Acum sunt internați în spitale 1.938 de bolnavi COVID, din care 269 sunt în stare gravă la Terapie Intensivă.
Până astăzi, 34.528 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 28.08.2021 (10:00) – 29.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 19 decese (9 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Mureș, Olt, Prahova, Teleorman și Vrancea.
Dintre cele 19 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria 50-59 ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Numărul total de persoane internate cu COVID-19 în spitale este de 1.938. Dintre acestea, 269 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.069.843 de teste RT-PCR și 2.363.301 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.314 teste RT-PCR (2.865 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.449 la cerere) și 18.650 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 6.567 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.956 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.842 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 47 de persoane.