Blatter și Platini, investigați de comisia de etică cu privire la o plată de 1,82 milioane de euro efectuată în anul 2011

Blatter și Platini, investigați de comisia de etică cu privire la o plată de 1,82 milioane de euro efectuată în anul 2011
Foto: sport360.com

Joseph Blatter, președintele FIFA, și Michel Platini, președintele UEFA, sunt investigați de comisia de etică a forului fotbalistic mondial cu privire la o plată efectuată în anul 2011.

Valoarea plății ajunge la 1,82 milioane de euro și a fost făcută de Blatter către Platini, pentru activitatea depusă la FIFA în perioada ianuarie 1999 – iunie 2002.

Nu este clar dacă Blatter riscă suspendarea de către comisia de etică, notează Agerpres.

Teoretic, Blatter ar fi urmat să rămână în funcție până la următoarele alegeri, prevăzute pe 26 februarie.

Marele favorit pentru a-l înlocui era, până la scandalul izbucnit în această săptămână, Michel Platini.