Aaron Ramsey, fost copil minune al fotbalului galez, actual veteran la Cardiff City, pare să fi primit, odată cu talentul la mijlocul terenului, și o „superputere” pe care n-a cerut-o nimeni: coincidențe macabre care au făcut din fiecare reușită a lui pe teren o potențială alertă globală.
Nu e clar dacă să-i urăm succes la antrenorat sau să ținem o listă cu numele celor care ne dorim să trăiască muuult și bine – căci galezul a fost instalat antrenor la Cardiff, iar la nici 24 de ore distanță a venit vestea trecerii în neființă a Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani, transmite Golazo.
Pentru fanii teoriei conspirației (și pentru cei care doar își fac cruce de uimire), „Blestemul Ramsey” nu e tocmai o glumă. Lista numelor mari care au murit la scurt timp după ce galezul a marcat e, trebuie să recunoaștem, straniu de lungă.
Printre victimele „indirecte” ale acestor coincidențe s-au numărat:
Acum, Ramsey nici măcar n-a dat gol – doar a fost numit antrenor! Coincidență? Clar. Dar și teribil de… sinistru pentru cei superstițioși.
Nu, nu credem că Ramsey ar trebui să fie ținut departe de tabela de marcaj sau să i se interzică bucuria unui gol. Nu credem nici că fotbalul e vinovat de tragedii planetare. Dar trebuie să recunoaștem: coincidențele sunt absolut tulburătoare – și au făcut deja înconjurul lumii de câteva ori.