Situație incredibilă în Constanța. Un bloc întreg a fost invadat de șobolani din cauza a două femei care refuză să își curețe apartamentul, informează B1 TV. Vecinii spun că cele două au ajuns să stea cu munți de gunoaie în casă și că ultima dată cand au făcut curat a fost acum 12 de ani.
Priveliştea aceasta îi întâmpină zilnic pe locatarii unui bloc din Constanța. Un apartament de la parter a devenit un real focar de infecție. Aici trăiesc două femei, mamă şi fiică. Nu par să facă curat, dar în schimb strâng gunoaie. Mizeria e atât de mare încât în apartament acestea locuiesc alături de șobolani.
Bloc din Constanța, invadat de ȘOBOLANI. Două femei sunt vinovate
#DIRECT_ONE_kwdx6u#
”Nu ai cu cine să te înţelegi. Probabil că ele nici nu mai judecă, fata are un handicap, într-adevăr, dar fizic, nu mental. Sunt pe picioarele lor, gătite, aranjate, dar în casă nu”, a spus unul dintre vecini.
Mirosul este insuportabil şi se simte încă de la intrarea în scară. Locatarii spun că au sesizat poliţia, dar nu s-a întâmplat nimic. Oamenii chiar le-au oferit femeilor o mână de ajutor, dar acestea i-au refuzat. Proprietarele nu îşi închid niciodată uşa, iar şobalanii ies din când în când din apartament.
Vecinii mai spun că ultima data când cele două femei au făcut curățenie a fost în urmă cu 12 ani. Atunci, tot ei au fost cei care au convins familia să se lase ajutată.