Blocul Național Sindical (BNS) a reacționat dur la declarațiile premierului, miercuri, privind pachetul de măsuri fiscale care va intra în vigoare de la 1 august.
Sindicatele„solicită consultări reale, transparență și solidaritate în deciziile care afectează întreaga societate”.
BNS atrage atenția că măsuri precum majorarea TVA vor adânci inflația și vor scădea puterea reală de cumpărare a lucrătorilor, fără ca firmele să fie afectate în mod real.
„Toată povara se duce în spinarea noastră, a consumatorului final. Pe noi, sindicatele, ne ignoră. I-am cerut de o lună dialog. Nu așa se guvernează. Au făcut dezmăţ pe bani publici, pentru că nu suntem noi vinovaţi, lucrătorii şi sindicaliştii de ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, iar acum noi trebuie să acoperim gaura din buget. Suntem de acord că e greu. Am cerut de acum o lună să ne aşezăm la masă şi să gândim pachete de măsuri cu priorităţi, să ne asumăm împreună printr-un pact naţional tripartit salvarea bugetului. Dar nu aşa!”, a transmis Vicepreședintele BNS, Mircea Burlacu.