Sistemul medical românesc a arătat încă odată cât de bolnav este. O bătrână de 73 de ani din localitatea Ruseni, judeţul Botoşani a fost ţinută mai bine de patru ore într-o ambulanţă, pentru că i s-a refuzat internarea, informează B1 TV. Femeia venise cu Ambulanţa de la Iaşi de unde era internată şi trebuia să fie primită de medicul care ar fi trebuit să se ocupe de pacientă. Doar că acesta nu era la spital şi nici nu a comunicat cazul medicului de gardă. Acum cei doi îşi pasează responsabilitatea.
Bătrâna a fost internată timp de patru luni la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Maria” din Iași. Săptămâna aceasta s-a făcut o solicitare către Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani pentru un transfer al pacientei către Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe” din Botoşani. Până aici nimic ieşit din comun. Ambulanţa a ajuns la Botoşani în jurul prânzului însă femeia nu a putut fi internată. Rudele spun că medicul care ar fi trebuit sa o preia pe pacientă nu era la spital.
Pe de altă parte, medicul de gardă de la Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe”, a spus că nu a putut să o interneze pe femeie pentru că doctorul i-a spus că nu şi-a dat avizul pentru un transfer.
”Am luat legătura cu doamna doctor Ivanov, care ne a spus că nu și-a dat avizul pentru un transfer, ci și-a dat avizul pentru o programare la consultatie în ambulatoriu și eventual o programare la internare, ulterior dupa evaluarea pacientului”, a spus medicul de gardă.
După zeci de telefoane de la Botoșani la Iaşi şi de la Iași la Bucureşti și doar cu intervenția reprezentanților Ministerului Sănătății, femeia a fost primită pentru îngrijiri la Spitalul de Recuperare.