Brașov: Un tractor s-a răsturnat peste cinci persoane. Care este starea victimelor 

Brașov: Un tractor s-a răsturnat peste cinci persoane. Care este starea victimelor 
Foto: deere.co.uk

Un tractor s-a răsturnat în județul Brașov, o persoană fiind ucisă, iar alte trei, rănite în urma accidentului, informează Mediafax.

Totul s-a întâmplat în timpul nopții de miercuri spre joi, pe un drum comunal din localitatea Ungra. La volanul tractorului neînmatriculat se afla un bărbat în vârstă de 34 de ani, care nu avea permis de conducere. Acesta și-a pierdut viața în urma accidentului, iar celelalte patru victime au fost transportate la spitale, doar două dintre ele având nevoie de internare.

„În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00.45, un bărbat de 34 ani, din judetul Braşov, care a condus un tractor pe DC 21, dinspre Ungra spre Dăişoara, drum în pantă şi curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat în stânga sensului de mers, la o diferenţă de nivel de aproximativ cinci metri. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea a patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 32 ani, toţi din judetul Braşov”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, Gabriela Dinu.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`