Vineri dimineață au loc 13 percheziții la adrese din Capitală, într-un dosar penal referitor la deținerea și comercializarea de tutun pentru fumat. Verificările sunt făcute de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, informează Poliția Capitalei, citată de Agerpres.
Dosarul penal vizează infracțiuni de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate.
Concret, mai multe persoane ar fi pus în vânzare, pe rețelele sociale, dar și pe site-uri specializate, cantități de tutun, cu încălcarea prevderilor legale.
Potrivit comunicatului Poliției Capitalei, până acum, în acest caz au fost depistate 540 de kilograme de tutun de fumat la un oficiu poștal din Sectorul 6.
De altfel, activitatea anchetatorilor se desfășoară ”în colaborare cu ANAF- Direcţia Generală a Vămilor, cu sprijinul CN Poşta Română SA”.
La finalul perchezițiilor, mai multe persoane vor fi duse la audieri la Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice a Sectorului 6.