București: Corturi anticaniculă, amplasate în zone aglomerate și în parcuri

București: Corturi anticaniculă, amplasate în zone aglomerate și în parcuri

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a solicitat punerea în aplicare a planului de măsuri anticaniculă, pe mai multe străzi şi în parcuri urmând să fie amenajate puncte de prim ajutor şi corturi anticaniculă, dotate cu apă şi aer condiţionat. Planul de măsuri anticaniculă prevede ca Administraţia Spitalelor să amenajeze în zone cu trafic pietonal intens şase corturi anticaniculă.

Cele șase corturi anticaniculã vor fi amplasate la Facultatea de Arhitecturã, în fața Prefecturii, în dreptul stației de metrou de la Piața Romană, la intrarea Charles de Gaulle din Parcul Herăstrău, la Piața 11 iunie, precum și la Gara de Nord.

De asemenea, în pasajul de la Universitate și în cadrul complexului Grozăvești vor fi două puncte de prim ajutor, dotate cu aer condiționat, unde bucureștenii pot solicita servicii medicale și apă.

În toate aceste locații, personalul medical se aflã la dispoziția bucureștenilor în intervalul 12.00-18.00, iar Serviciul de Ambulanțã al Municipiului București a fost alertat și va lucra în strânsã colaborare cu Administrația Spitalelor pentru a interveni în situații de urgențã.

De asemenea, Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București a pregătit 12 puncte fixe de prim ajutor, în Parcul Herăstrău fiind trei corturi, în Parcul Tineretului alte douã corturi și câte unul în parcurile Cișmigiu, Izvor, Carol, Floreasca, Unirii, Circului și Bordei.

Corturile vor fi dotate cu pat, apă potabilă, trusã medicală și stativ pentru perfuzii. De asemenea, vor fi disponibile patru ambulanțe care vor acoperi zonele menționate, pregătite să intervină ori de câte ori sunt solicitate.

Primarul general a solicitat operatorilor de salubrizare să spele și să stropeascã principalele artere și bulevarde la primele ore ale dimineții, seara sau pe parcursul nopții, asfel încât să nu fie influențat indicele de confort termic.

Începând de joi, vremea se va încălzi în toate regiunile, iar temperaturile vor ajunge până la 36-37 de grade. În București, vremea va fi de asemenea călduroasă, cu cer mai mult senin, vânt slab și temperaturi de până la 35 de grade Celsius.

Primăria Capitalei ia măsuri anticaniculă: Amplasează corturi de prim-ajutor

Embed:

 

Ultima oră
23:37 - Câți bani din PNRR a pierdut, de fapt, România. Oana Gheorghiu a publicat cronologia deciziilor: „Cei responsabili încearcă astăzi să își acopere incompetența”
23:15 - Tribunalul București a sesizat CCR în cazul CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. Cine ar putea recupera banii
23:06 - STB taie 800 de posturi și angajează avocați pentru concedieri. Unde poate duce planul de restructurare pregătit de STB
22:45 - România a spart gheața după 26 de ani! Medalie mondială pentru echipa feminină de tenis de masă
22:27 - Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Rusia și Ucraina. Cum poate schimba acest acord cursul războiului
22:25 - Anunț de la Washington: Cine este oficialul care vine la București săptămâna viitoare, în locul lui Trump, la Summitul B9 (FOTO)
21:51 - Ludovic Orban: „Poate n-ar fi rău pentru România, să vadă românii un guvern PSD-AUR, să se mai dezumfle un pic balonul ăsta de ficțiune”. Ce a spus despre Bolojan (VIDEO)
21:34 - Fostul premier contestă strategia lui Nicușor Dan în negocierile pentru noul Guvern. „Nu trebuie excluse anticipate” (VIDEO)
21:16 - Ludovic Orban: ‘Sunt unii de la PSD care vorbesc să facă listă comună cu AUR la viitoarele alegeri’. Ce a spus despre o eventuală suspendare a lui Nicușor Dan (VIDEO)
20:50 - Ludovic Orban critică întârzierile din negocierile pentru noul Executiv: „Nicușor Dan vrea să refacă coaliția, numai că nu înțelege care e realitatea” (VIDEO)